Satul Doba, Comuna Dobrin(etimologia numelui si atestare)

DOBA

Inainte existau două sate omonime in Sălaj, distincția dintre ele făcându-se cu ajutorul determinanților: Doba Mare si Doba Mica. Astăzi ele s-au unit și sunt cunoscute sub numele Doba. Localitatea face parte din comuna Dobrin si este așezată pe valea Sălajului, în partea de nord a județului, pe soseaua ce leaga Zalăul de Cehu Silvaniei.

La recensământul din 2002, localitatea avea 619 locuitori, din care 304 erau de sex masculin, 315 de sex feminin. De reținut faptul că aici exista o biserica de lemn ortodoxă, monument istoric, ridicată la sfarșitul secolului XVI (Godea, Cristache-Panait 1978:308), dovadă că aici locuia o populație românească care, în timp, a fost maghiarizată. Populația este preponderent maghiară.

Atestare:

Doba Mare: (1220) sacerdos de villa Duba, (1334) poss Daba (Doc. Rom. c., a I: 109, b III: 319), (1363) Doba, (1417) Eghazasdoba, (1439-1444) Nagy Doba, (1442) Nagdoba, (1446) Nadoba - Nagdoba in comitatul Solnok exterior, (1454) Naghdoba, (1549) Nag Doba, (1693) Nagidoba (Petri HI:308), (1733) Dobele (c.K.), (1760-1762) Nagy Doba (c. B.), 1854 Nagy Doba, Doba Mare. In sec. XIII-XIV era un singur sat Doba.

Doba-Mica: (1220) Duba, (1334) Daba (Doc. Rom. c., a 1: 109, b III: 319), (1413)Kisdoba (Petri III: 308), (1452) Kisdaba (Zichy X: 317), (1733) Dobele (c.K.), (1760-1762) Kis Dobo-Allszeg, Kis Dobo-Felszeg (c.B.), (1850) Doba Mika (st.Tr.), (1854) Kis-Doba, Doba Mica (Bul. 86). La recensamântul din 1900 sunt consemnate ambele sate: Kissdoba si Nagydoba, (1930) Doba Mare, Doba Mica, (1966) Doba Mare, Doba Mica. De la acest recensamânt apare consemnată ca o singură localitate:DOBA.

Etimologia cuvântului
I. Jordan (1963: 105) asociază toponimul Doba alaturi de Dobăeș (MM), Dobeni (HR), Dobîca (HR), Cotul Dobei (BT), Dobana (DJ), cu apelativul doba "bazin adanc de apa; bulboci mare" , sens dat de Porucic (1931 :38), în Lexiconul termenilor entopici în limba română. Pentru Doba din Salaj, acest sens n-are nici o susținere în morfologia locului. Probabil că în cazul celorlalte localitati amintite sa existe un suport de acest gen.

I. Pătrut (1980:70) consemnează numele de familie Doba și Dobă, despre care spune că ar putea fi prescurtări de la Odoabă, nume consemnat de Constantinescu (DOR, 1963 :261, 338), dar crede că trebuie raportate și la numele de bărbat bulgar Dobe, Dobo (atestate la Ilcev) sau la numele de familie sîrbo-croat, format cu sufixul -is, Dobis, la toponimul Doboj (format cu suf. -oj) și la rusescul Doba, atestat de Petrovskij, Slovar' russkich licnych imen (1966).

Și Iorgu Iordan (1983: l75) consemneaza antroponimul Doba pe care-l explica prin apelativul dobă, varianta a lui tobă.
Alexandru Graur (1965:94) vorbește de numele de familie Doboș, obținut de la meseria pe care o avea persoana purtătoare a instrumentului (magh. dobos "tobo~ar").

Într-adevăr, apelativul dobă există în limba româna ca forma învechită a lui tobă (DAR 2003: 145). Este cunoscut faptul că meseria practicată de persoană a putut genera antroponime (cf. Rotaru, Scripcaru, Cojocaru etc.). Dar în cazul de față nu e yorba de o meserie, apelativul dobă denumind instrumentul și nu ocupația. Să admitem că el ar putea fi pus în legătură cu antroponimele enumerate de Pătruț. În această situație avem de-a face cu o influență slavă, absolut posibilă și explicabilă, date fiind împrejurările istorice. Dar cum se explică atunci faptul că prima atestare apare villa Duba, Duba (1220), apoi, dupa un secol, apare Doba (1334) și, mai târziu, apare forma care a ramas pană astăzi -Doba. Daca tot admitem influența slavă, atunci credem că mai repede ar trebui sa asociem forma Duba cu apelativul slav dubu "stejar", care, apoi, a putut trece și asupra persoanei, devenind antroponim (vezi numele de familie românești: Stejerean, Stegeran, Stejan, Goron, Gorun etc., in final rezuItand antroponimul Doba, cu derivate Dobai, Doban, Doboy, Doboș, care, prin etimologie populara, 1a venirea unguri1or, au putut fi asociate cu ape1ativu1 maghiar dob "toba" sau doboș "tobo~ar". Sacerdos de villa Duba ( lat. sacerdos "preot", villa "gospodărie mică 1a țară") a fost apoi tradus in maghiară,la 1477, (magh. egyhaz, -ak, -at "biserica"). Începând cu secolul XV (1413) apare și distincția între ce1e două localităti, realizată prin determinanții Nagy "mare" și Kis "mic, mică"